Intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice a fost prorogată de către Guvernul României, prin O.G. nr. 6/2017, de la data de 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018.

În nota de fundamentare a emiterii acestei oronanțe sunt prevăzute motivele acestei noi amânări (după mai multe tergiversări cauzate de lipsa legislației adiacente și de înființarea instituțiilor care să o aplice), printre care amintim: lipsa de pregătire a instituţiilor care urmează să aplice procedurile prevăzute de această lege; Legea nr. 77/2016 privind darea în plată, precum şi instituţia impreviziunii din Codul Civil oferă remedii alternative pentru persoanele care intâmpină dificultăți în executarea contractelor încheiate cu băncile; personal insuficient în instanțele de judecată pentru această nouă categorie de cauze.

  • Principalele prevederi ale Legii nr. 151/2015

Actul normativ în discuție introduce insolvența persoanelor fizice, ca o noutate absolută în legislația noastră, până acum procedura fiind reglementată doar pentru persoane juridice.

Legea instituie o serie de proceduri juridice având ca scop redresarea situației financiare a debitorului persoană fizică de bună-credință, acoperirea într-o cât mai mare măsură a pasivului acestuia și descărcarea de datoriile avute de persoana fizică (potrivit art. 1 din lege).

În esență, o persoană fizică debitoare este considerată în stare de insolvență când patrimoniul acesteia se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor scadente.

Legea nr. 151/2015 stabilește că insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenței, nu și-a achitat datoria față de unul sau mai multi creditori.

Noile prevederi (art. 4, alin 1, 2 din Legea nr. 151/2015) se vor aplica debitorului persoană fizică care:

  • are domiciliul, reședința sau reședinta obișnuită de cel puțin șase luni anterior depunerii cererii în România;
  • este în stare de insolvență și nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să-și execute obligațiile astfel cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere; probabilitatea rezonabilă se apreciază prin considerarea cuantumului total al obligatților raportat la veniturile realizate sau prognozat a fi realizate față de nivelul de pregătire profesională și expertiză ale debitorului, precum și la bunurile urmăribile deținute de acesta;
  • cuantumul total al obligațiilor sale scadente este cel puțin egal cu valoarea-prag (valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe baza de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active; aceasta este de 15 salarii minime pe economie).

Din dispozițiile legale sus menționate, rezultă că Legea nr. 151/2015 se adresează persoanelor fizice de bună-credință, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale (spre exemplu, restanțele la furnizorii de utilități, întârzieri în achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziția unui bun sau serviciu personal), și nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit. Așadar, acest act normativ nu are ca obiect insolvența persoanei fizice autorizate sau a celei care desfasoară o activitate independentă, ci vizează persoana fizică obișnuită, iar dacă aceasta realizează venituri din activități independente, de acestea se va tine cont la stabilirea surselor de rambursare a datoriilor.

Legea nr. 151/2015 stabilește că procedurile pe care le reglementează nu vor fi aplicabile debitorului (art. 4, alin 3, 4):

  • în cazul căruia a fost închisă, din motive ce îi sunt imputabile, o procedură de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, o procedură judiciară de insolvență prin lichidare de active sau o procedură simplificată de insolvență cu mai puțin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței;
  • care a fost condamnat definitiv pentru săvârsirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
  • care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile;
  • care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligența rezonabilă necesară pentru a-și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit;
  • care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce știa sau ar fi trebuit să stie ca este în stare de insolvență;
  • care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:
    • contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a unor datorii care reprezintă cel puțin 25% din valoarea totală a obligațiilor, cu excepția obligațiilor excluse;
    • asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligații excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-și plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;
    • efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăți preferențiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
    • transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul sau în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe ca prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvență;
    • încetarea unui contract de muncă prin acordul părților sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii;
  • care la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență, potrivit prezentei legi, are deja deschisă o altă procedură de insolvență.

 

Prin Legea nr. 151/2015, sunt reglementate trei proceduri de insolvență (art. 5):

      • procedura de insolvență pe baza unui plan de rambursare a datoriilor;
      • procedura de insolvență bazată pe lichidarea de active;
      • procedura de insolvență simplificată.

Astfel, debitorul aflat în stare de insolvență poate depune la comisia de insolvență o cerere de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor (art. 6, alin. 1).

În cazul în care debitorul consideră că situația sa financiară este iremediabil compromisă și un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat și pus în executare, acesta poate solicita direct instanței judecătorești competente deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active (art. 6, alin. 2).

Debitorul care îndeplinește condițiile de la art. 65 depune la comisia de insolvență o cerere de aplicare a procedurii simplificate de insolvență, potrivit art. 66 (art. 6, alin. 3).

Procedura de insolvență simplificată este aplicabilă debitorului care, pe lângă condițiile generale (prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 pct. 12 și nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 151/2015), îndeplinește, cumulativ și cerințele stabilite prin art. 65 din lege, respectiv:

a) cuantumul total al obligațiilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie;

b) nu are bunuri sau venituri urmăribile;

c) are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.